Sportul este un aliat important al bunăstării fizice și mintale. Activitatea fizică regulată te ajută să te menții sănătos, să îți controlezi greutatea, îmbunătățește circulația sângelui, starea de spirit și reduce stresul. Toți acești factori îți influențează performanțele sexuale.Un „beneficiar” al sportului este, așadar, viața sexuală, deoarece mișcarea fizică determină creșterea endorfinelor și a testosteronului, hormon asociat cu libidoul. Un nivel scăzut al testosteronului determină scăderea libidoului, infertilitate în cazul femeilor, disfuncție erectilă în cazul bărbaților. Obezitatea duce la scăderea nivelului de testosteron și poate avea efecte negative asupra erecției, iar sportul este unul dintre factorii principali care luptă cu aceste probleme.

Activități fizice care îți influențează performanțele sexuale 

Femeile care fac mișcare regulat se simt mai dorite, arată studiile, mai ales datorită faptului că sportul crește stima de sine.

Alege activități fizice care îmbunătățesc flexibilitatea corpului, precum yoga sau pilates, pentru mai multă siguranță de sine, care să îți permită să accepți provocări sau să vii cu propuneri inedite în dormitor. Este bine știut faptul că monotonia nu face casă bună cu pasiunea. 

Exercițiile pilates acționează direct asupra mușchilor abdomenului și pelvisului, cresc rezistența la efort și îți oferă control în timpul actului sexual.

Mușchii abdominali sunt folosiți aproape mereu în timpul activității sexuale. Te poți baza pe ei mai ales dacă faci exerciții specifice pentru abdomen, printre cele mai recomandate de specialiști pentru îmbunătățirea reporturilor sexuale. 

Exercițiile Kegel întăresc mușchii planșeului pelvin, te ajută să crești plăcerea în timpul actului sexual și să ajungi mai ușor la orgasm. Bărbații care fac regulat acest tip de exerciții pot reuși să își controleze erecția și se pot bucura de orgasme mai intense. Ejacularea precoce, disfuncția erectilă sau incapacitatea de a avea orgasm sunt doar câteva dintre situațiile în care exercițiile Kegel pot ajuta.

Yoga oferă elasticitate corpului, dar are efecte pozitive și la nivel psihic, stimulează meditația și ajută la creșterea stimei de sine, reducând teama de eșec.

Înotul este unul dintre cele mai complete antrenamente, implică mușchii principali ai corpului, crește rezistența, reglează respirația,te determină să-ți depășești limitele și să depui eforturi tot mai mari.Și sporturile de echipăte ajută dacă vrei să îți mărești rezistența la efort.

Exercițiile aerobice și cele cu greutăți măresc nivelul de testosteron, hormon strâns legat de dorința și performanța sexuală. Mersul vioi, joggingul, mersul cu bicicleta sunt activități pe care le poți face de cel puțin 3 ori pe săptămână, timp de 30 de minute.

Genuflexiunile sunt unele dintre cele mai bune exerciții pentru tonifierea musculaturii de la nivelul picioarelor și feselor. Forța și rezistența acestor părți ale corpului sunt foarte importante în timpul actului sexual.Totodată, genuflexiunile îmbunătățesc mobilitatea șoldurilorși circulația.

Desigur, pentru a maximiza efectele activității fizice, este ideal să respecți regulile clasice ale unui stil de viață sănătos, adică să elimini fumatul, să reduci consumul de alcool și să ai o alimentație corectă și echilibrată.

Program de slăbit şi sănătate - 136BPM.ro 

Vrei să slăbeşti de acasă sau de oriunde te-ai afla, dar în acelaşi timp să ai propriul tău antrenor de fitness şi de nutriţie? Vrei să nu mai pierzi timpul cu drumul până la sală şi să eviţi privirile şi sfaturile deranjante ale celor care se cred experţi? Cu o gândire altfel, deosebită faţă de celelalte proiecte de gen, 136BPM.ro este o platformă de sport dedicată celor preocupaţi de frumos şi sănătate. Acest program de slăbit şi sănătate conţine informaţii de interes pentru cei care sunt preocupaţi de propriul aspect şi de antrenamente personalizate, variate, eficiente şi moderne. Programul de slăbit şi sănătate pentru acasă sau pentru oriunde te-ai afla vizează în primul rând dezvoltarea personală prin sport, se adresează tuturor categoriile de vârstă şi este un prieten fidel şi de încredere, dar totodată şi un antrenor serios şi riguros, la doar un click distanţă în orice colţ al lumii!

Text: Nicoleta Pescu