Ne-am obișnuit ca atunci când suntem într-o dispoziție proastă să o ignorăm, să suferim în tăcere fără să ne întrebăm de ce și chiar să ne convingem că un pahar de alcool, o sesiune de cumpărături sau mâncatul în exces să ne facă să ne simțim mai bine. Uneori poate chiar funcționează, dar cel puțin din punct de vedere al mâncatului în exces, al consumului de dulciuri, efectele pot fi devastatoare asupra siluetei tale, acumularea de kilograme fiind o problemă reală. Un lucru e sigur, nu există doar o singură modalitate prin care ne putem schimba starea de spirit și în mod cert nu există una corectă și una greșită. Există pentru fiecare o rețetă care funcționează. Trebuie doar s-o aflăm.

Jurnalul Studiilor despre Fericire a publicat la sfârșitul anului trecut o strategie pe care mizează cercetătorii de la Universitatea de Stat din Iowa ca să ne îmbunătățească starea de spirit. Studiul a propus ca participanții să meargă în jurul unei clădiri timp de 12 minute, perioadă în care au testat una din trei tehnici menite să reducă anxietatea. 

Trei tehnici de cultivare a bunei dispoziții, derivate din mindfulness

Jon Kabat Zinn, profesor emerit de medicină este cel care a creat programul de Reducere a Stresului prin Mindfulness(Mindfulness Based Stress Reduction, MBSR) și care a promovat meditația de tip mindfulness în toată lumea. Iată ce spune despre beneficiile practicii :''Bunătatea iubitoare, compasiunea, bucuria simpatică sunt practici de meditație mindfulness folosite pentru a cultiva atenția, mai ales în momentele dificile. Aceste practici și în special bunătatea iubitoare, pot servi ca un antidot pentru stările neplăcute, cum ar fi furia sau suferința, care poate, la momentul apariției lor, să fie pur și simplu prea puternice. În astfel de momente, practica formală de bunătate iubitoare ameliorează relația cu stările noastre sufletești atât de copleșitoare și ne ajută să nu cedăm complet energiilor negative.''

Pentru cei care nu sunt obișnuiți să mediteze, cercetătorii au dezvoltat acest scurt program de 12 minute în care practica uneia dintre cele trei tehnici poate face minuni pentru stările noastre neplăcute.

O plimbare prin parc și trei tehnici ca să devenim mai iubitori 

1. Prima strategie, bunătatea iubitoare (loving kindness), a cerut studenților să-i privească pe oamenii și să se gândească astfel la ei, șoptindu-și  „Aș dori ca această persoană să fie fericită”.

2. A doua strategie, interconectarea, a cerut studenților să privească oamenii și să se gândească la modul în care suntem cu toții conectați. Mai mult, să se gândească la faptul că fiecare om pe care îl întâlnim dorește, ca și noi, să fie sănătos, fericit, să fie iubit și să ducă o viață bună. Ceea ce ne face asemănători, nu?

3. A treia strategie, comparație socială descendentă, i-a încurajat pe participanți să se gândească în ce fel cred că sunt mai buni decât oamenii pe care i-au întâlnit. De multe ori descoperim că nu suntem, nu-i așa? 

Mersul pe jos încurajează bunătatea și atrage fericirea 

Dacă obișnuiți să vă plimbați atunci când pur și simplu vă simțiți asaltați de prea multe gânduri negative, probabil cunoașteți deja această tenică. Dintotdeauna, medicii au recomandat pacienților plimbări în natură pentru inducerea relaxării. De data aceasta însă, ni se cere să ne gândim la alții în timp ce ne plimbăm, să derivăm atenția de la propriile noastre probleme, înțelegând că ceea ce experimentăm au experimentat și alții. Să folosim aceste minute de plimbare pentru a oferi altora bunătatea noastră, înțelegând că în acest fel va crește și sentimentul nostru de bucurie din suflet. Un alt fel de a ne convinge să ne purtăm cu ceilalți așa cum ne-am dori să se poarte cu noi. 

„Mersul pe jos, oferind în același timp bunătate celor din jur, reduce anxietatea proprie, crește fericirea și sentimentul de conexiune socială”, spune Douglas Gentile, unul dintre cercetători, profesor de psihologie la Universitatea de Stat din Iowa. Succesul tehnicii depinde însă și de concentrarea noastră. Mersul pe jos este o practică conștientă, nu una în care ne lăsăm gândurile să zboare unde vor ele. Îi vedem pe ceilalți și ne concentrăm atenția asupra lor. Iar rezultatele studiului nu lasă loc de îndoială. Cei care au practicat strategia de bunătate iubitoare s-au simțit mai fericiți, mai conectați, empatici și mai puțin anxioși!

Bunătatea și iubirea față de ceilalți ne fac mai buni cu noi înșine

Data viitoare când mai treceți prin stări de confuzie, anxietate, furie, frică, angoasă, oferiți-vă câteva minute de liniște și de plimbare chiar în jurul blocului dacă nu într-un parc. Și dacă e noapte și vă chinuie gândurile, închideți ochii, găsiți o persoană care vă e dragă, un părinte, un prieten, un copil sau chiar animalul de companie și concentrați-vă atenția asupra lui oferindu-i bunătate și iubire. O să adormiți în scurt timp liniștiți și cu zâmbetul pe buze, credeți-mă! 

Program de slăbit şi sănătate - 136BPM.ro 

Vrei să slăbeşti de acasă sau de oriunde te-ai afla, dar în acelaşi timp să ai propriul tău antrenor de fitness şi de nutriţie? Vrei să nu mai pierzi timpul cu drumul până la sală şi să eviţi privirile şi sfaturile deranjante ale celor care se cred experţi? Cu o gândire altfel, deosebită faţă de celelalte proiecte de gen, 136BPM.ro este o platformă de sport dedicată celor preocupaţi de frumos şi sănătate. Acest program de slăbit şi sănătate conţine informaţii de interes pentru cei care sunt preocupaţi de propriul aspect şi de antrenamente personalizate, variate, eficiente şi moderne. Programul de slăbit şi sănătate pentru acasă sau pentru oriunde te-ai afla vizează în primul rând dezvoltarea personală prin sport, se adresează tuturor categoriile de vârstă şi este un prieten fidel şi de încredere, dar totodată şi un antrenor serios şi riguros, la doar un click distanţă în orice colţ al lumii!

Text: Mihaela Moldoveanu