Ca să ajungi la un ten cât mai aproape de perfecţiune, este nevoie de un cumul de factori, în care trebuie să incluzi neapărat sportul, hidratarea şi, bineînţeles, alimentaţia. Sfaturile experților recunoscuți și recomandați de cei care au aplicat informațiile primite de la ei sunt aur curat pentru o femeie care se dorește chipeșă la orice vârstă. 

Mişcarea ajută la hidratarea tenului!

„Sportul, mișcarea, fitnessul îți hidratează pielea! Pielea ta chiar va arăta mai bine după ce faci mișcare! Sportul oxigenează celulele și este obligatoriu să bei o gură de apă după fiecare set de exerciții tocmai pentru a-ți redobândi energia și pentru a accelera procesul de oxigenare și de anitoxidare”, conform unui specialist dietetician român, care nu pledează, așadar, doar pentru o nutriție sănătoasă. 

„Orice creme ar aplica o femeie sau o tânără pentru ten sau orice tratamente faciale le-aș aplica eu, sănătatea chipului lor vine din interior spre exterior, din nutriție, din cum își susține organismul la cote optime, inclusiv prin mișcare și hrană spirituală sau prin hidratare. Sticla cu apă nu ar trebui să-i lipsească unei femeie! Pe lângă apă, laptele semi-degresat este un excelent mod de hidratare, conform ultimelor studii făcute în Germania. La fel și câteva guri de cafea în combinație cu lapte, care le oferă doamnelor și domnișoarelor inclusiv antioxidanți naturali de care au nevoie. Restul e doar un apanaj!”, potrivit unei experte în dermato-cosmetică. 

„Demachierea se face dimineața și seara, fie că ai aplicat machiaj, fie că nu nu ai apelat la make-up peste zi!”, este o altă informație importantă din partea unui medic dermatolog. 

Legătura esenţială dintre demachiere, fitness şi nutriţie

Toate beneficiile, aproape magice, ale demachierii, fitnessului și nutriției sănătoase au în spate un proces biologic extrem de simplu, care funcționează de la sine până la o anumită vârstă, dar care, dacă este susținut de timpuriu, încă din adolescență, de exemplu, prin tehnici sănătoase de auto-îngrijire, continuă să funcționeze la fel de bine până la vârste înaintate. Explicația fiziologică ne-a oferit-o unul dintre cei mai mari experți în domeniul dermatologiei din România. 

„Pielea se reînnoiește prin celule numite keratinocite. Acestea se află în epidermă și se ridică spre stratul cornos. Așa se face că pielea se reînnoiește la 28 de zile în mod constant. Este un proces de ascensiune al celulelor, asemenea urcatului pe un munte!”, ne-a declarat prof. univ. dr. Olga Simionescu, Catedra de Dermatologie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. 

Celulele keratinocite nu pot urca, însă, în stratul cornos al epidermei la 40 de ani ca la 18 ani, după cum menționam anterior, ci doar cu o mână de ajutor, prin demachiere. 

„Reînnoirea trebuie susținută constant până în cele 28 de zile pentru că, altfel, apar microbii. Celulele keratinocite sunt cele care ne apără împotriva infecțiilor. Or, la nivelul tenului, ne putem imagina că, neîngrijită, pielea se aglomerează foarte mult, asemeni unei parcări în care mașinile ocupă toate locurile libere. Mașinile sunt germenii răi care nu mai fac loc keratinocitelor și așa se instalează microbii, de vreme ce nu mai există o barieră împotriva lor. Demachierea apără, deci, pielea.” ne-a mai spus prof. dr. Olga Simionescu. 

„Pielea trebuie curățată cu apă și săpun zilnic ca să o protejaăm împotriva acestor microbi, dar demachierea nu presupune doar apă și săpun, ci și substanţe speciale care deschid porii, care relaxează țesutul și care pregătesc pielea ca să aplicăm cremele. În lipsa demachierii, porii se astupă și apar papule inflamatorii”, conform aceleiași surse. 

Fără demachiere, orice tip de ten capătă, așadar, peste ani, un aspect nesănătos din cauza microbilor și nu doar a lor! 

„Demachierea se face de două ori pe zi, dimineața și seara. Obligatoriu! Demachiantul trebuie să fie un produs care nu este iritant. De asemenea, demachierea este importantă pentru că fața noastră secretă sebum, iar dacă aplicăm și make-up și adăugăm și agresiunile externe precum praful, soarele, bacteriile sau acarienii, ei bine, toate aceste impurități de peste zi determină coșuri, puncte negre sau adâncesc ridurile. Demachierea presupune reînnoirea cutanată, reînnoirea pielii. Dacă se neglijează acest proces nu doar că apar papulele inestetice, dar pielea va avea și un aspect obosit, acel efect de față căzută.”, ne-a mai dezvăluit dermatologul Olga Simionescu. 

Programul tău zilnic de frumuseţe 

Nu uita că oamenii sunt atrași de oameni frumoși, adică de persoane îngrijite sau că bărbații observă prima dată la o femeie chipul ei, modul în care are părul aranjat și cum își întreține aspectul fizic. Lookul sănătos și atrăgător este elementul definitoriu al închegării unei relații inter-umane în lumea contemporană. Este o realitate pe care nu o poți neglija, dacă ai ambiția să ții pasul cu o adevărată revoluție în domeniul înfrumusețării la nivel mondial. De asemenea, nu uita și de consumul de suplimente alimentare de calitate care te va ajuta să acoperi lipsa unor nutrienți din alimentele din zilele noastre. Este un alt fapt demonstrat științific. Minutele de fitness, orele fixe dedicate dietei sănătoase și ritualul de demachiere trebuie să se regăsească în programul zilnic al oricărei tinere sau femei moderne și de succes! 

Sportul, nutriţia şi demachierea îţi asigură succesul.

Îngrijirea tenului, ritualul de demachiere, sportul și alimentația sănătoasă se înscriu în spiritul de autoconservare umană, într-un mecanism de apărare contra factorilor nocivi precum poluarea sau munca supra solicitantă. De asemenea, dorința de remodelare corporală vine și prin comparație cu celelalte. Ajungem să idealizăm anumite personaje care apar în reviste, vedem exemple și ne dorim să arătăm ca ele! Și putem reuși printr-o ambiție de fier! Așa ne punem pe sport și așa ne crește stima de sine care poate fi afectată, uneori, la job sau chiar și între prieteni. Învățăm unele de la altele cum să ne îngrijim și, astfel, reușim să eliminăm din complexe! Psihologii spun că oamenii se plasează, automat, pe palierul de complexare, dar sportul are marele beneficiu de a elimina acest obstacol. Ritualurile de înfrumusețare și de sănătate mai au un rol esențial: îmbunătățesc relațiile inter-umane. Ne simțim mai bine în pielea noastră, iar acest lucru generează energie pozitivă și atracție. 

Sportul, nutriția și grija pentru un ten sănătos te separă și te apropie, în același timp, de semenele tale, te fac să asimilezi informații mult mai ușor, să rezolvi problemele cu detașare, să privești viața fără încrâncenare. De ce? Creierul odată oxigenat, celulele odată hrănite bine, fac ca trupul să funcţioneze la capacitate maximă. Iar femeile își schimbă atitudinea în fața vieții. Genetic, suntem programate să trăim astăzi cu gândul la un viitor mai bun, dar pe baza experiențelor trecute. O minte și un trup sănătos întorc procesul spre bine. Primii care au descoperit acest lucru au fost grecii antici. 

„Mens sana in corpore sano” este principiul care determină un om să trăiască azi fără să își readucă aminte de momentele neplăcute și să privească în viitorul apropiat nu în cel îndepărtat și nesigur. Fitnessul, nutriția, demachierea și somnul sunt pilonii protectori și care asigură succesul pe forțe proprii! Nimic mai frumos și mai benefic....!

Program de slăbit şi sănătate - 136BPM.ro 

Vrei să slăbeşti de acasă, dar în acelaşi timp să ai propriul tău antrenor de fitness şi de nutriţie? Vrei să nu mai pierzi timpul cu drumul până la sală şi să eviţi privirile şi sfaturile deranjante ale celor care se cred experţi? Cu o gândire altfel, deosebită faţă de celelalte proiecte de gen, 136BPM.ro este o platformă de sport dedicată celor preocupaţi de frumos şi sănătate. Acest program de slăbit şi sănătate pentru acasă conţine informaţii de interes pentru cei care sunt preocupaţi de propriul aspect şi de antrenamente personalizate, variate, eficiente şi moderne. Programul de slăbit şi sănătate pentru acasă vizează în primul rând dezvoltarea personală prin sport, se adresează tuturor categoriile de vârstă şi este un prieten fidel şi de încredere, dar totodată şi un antrenor serios şi riguros, la doar un click distanţă în orice colţ al lumii!

Text: Roxana Chivu