După 40 de ani, este extrem de important să aderi, mai mult decât ai făcut-o până acum, la un stil de viaţă sănătos, în care bineînţeles vei include exerciţiile fizice şi o alimentaţie corectă. Sigur, sfaturile nu sunt doar pentru cei care se apropie sau au trecut de 40 de ani. Regulile care includ şi sport, dar şi o alimentaţie sănătoasă sunt și pentru tine, orice vârstă ai, pentru că la un moment dat o să ajungi la 40 de ani. Dar, cum azi 40 e noul 30, pentru că oamenii sunt mai atenți la stilul de viață, dacă te apuci de pe acum să urmezi câteva reguli sănătoase, n-ai de ce să-ți faci griji. O să arăți bine și la 40 de ani! Aşadar, știm că începem să îmbătrânim când suntem mai obosiți, parcă nu mai râdem cu atâta poftă și încetinim un pic ritmul. Dar să nu ne lăsăm copleșiți de ideea de bătrânețe și mai bine să ne stabilim niște reguli pe care să le urmăm de bunăvoie și nesiliți de nimeni. Dacă suntem de acord cu ele, o să le urmăm fără efort și o să ne simțim mai bine zi de zi, chiar dacă problemele nu ne vor ocoli și vârsta din calendar va crește. Atâta timp cât ne mai putem privi în oglindă cu drag chipul zi de zi, mai există speranță. Așadar, iată câteva sfaturi de viață bună cu care specialiștii s-au pus de acord. 

Începe ziua devreme

Uneori dimineața am vrea să mai dormim doar un pic și oprim alarma de mai multe ori. Dar dacă ne-am trezi la o oră pe care o considerăm potrivită pentru noi? Să avem un pic de timp și pentru exercițiile fizice și pentru micul dejun și pentru vizualizarea zilei înainte de a începe? Să facem lucrurile încet, fără grabă și să fim relaxați înainte de a ieși pe ușă!

Ia-ți porția de vitamine!

Vitaminele sunt obligatorii la orice vârstă, știm asta de mici. Să nu le evităm așadar! Conform Cleveland Clinic, e bine să privim acele pilule zilnice ca pe o poliță de asigurare împotriva unei diete imperfecte. Pentru că e greu să punem pe o farfurie toate vitaminele și mineralele de care organismul nostru are nevoie! Consultați-vă medicul și cereți-i sfatul în găsirea combinației optime pentru voi!

NU săriți peste micul dejun!

Medicii s-au pus de acord că o alimentaţie corectă este crucială pentru o viață sănătoasă, iar micul dejun nu trebuie ignorat. Poate când eram mai tineri săream mai ușor peste micul dejun, pentru că aveam multă energie, dar, pe măsură ce înaintăm în viață parcă nu vrem să ne privăm și de această masă. Studiile medicale arată că această primă masă este foarte importantă. Cercetările din 2014 publicate în Nutrition Journal subliniază că micul dejun ne controlează poftele alimentare pe tot parcursul zilei. Și, mai important, ne ajută să pierdem în greutate mâncând la timp și menținând o sănătate generală bună. 

Bea un pahar de apă cu lămâie, după ce te-ai trezit!

De ce? Pentru că ne face bine, oameni buni! Lămâia are proprietăți alcaline, ajută digestia, are efect diuretic și e plină de vitamina C și de potasiu. Un studiu publicat în Journal of Clinical Biochemistry and Nutrition arată că polifenolii cu rol antioxidant din compoziția lămâilor reduc semnificativ surplusul ponderal provocat de alimentația bogată în grăsimi! Dar asta știați deja, nu?

Exerciții fizice şi cât mai multă mişcare

Știm deja că antrenamentul, chiar și sfertul de oră de gimnastică executată acasă, când ne trezim, face diferența. Instantaneu ne simțim mai bine și nu înțelegem cum de am lăsat să treacă zile fără să facem mișcare. Eu chiar simt asta când mai sar peste exercițiile fizice de dimineață. Un studiu din 2017 publicat în revista „Preventive Medicine” ne îmbie cu următoarea descoperire și anume că persoanele cu un nivel ridicat de activitate fizică au de fapt celule mai tinere decât cele care nu fac mișcare. O veste bună, nu-i așa?

Fără mâncare procesată!

Bine, dacă ați ajuns până aici cu acceptarea și punerea în practică a acestor reguli, sunt sigură că nici nu vă mai trece prin cap să consumați alimente procesate! Poate vă aduceți aminte de vremurile când consumați diverse preparate la cutie, conservă sau supă la plic și cine mai știe ce. Obișnuiți-vă să vă gătiți propria mâncare măcar de câteva ori pe săptămână sau mergeți la restaurant dacă vă ține buzunarul. Și reduceți cât de mult preparatele procesate. Nu se compară cu o supă făcută în casă, fără aditivi adăugați, fără conservanți și fără zaharuri!

Scrieți câteva rânduri de recunoștință zilnic!

Asta e regula mea preferată și e și cea mai ușoară, nu? Nu vă strâmbați, chiar dacă nu aveți timp să scrieți câteva rânduri într-un jurnal, puteți face asta în minte sau puteți vorbi cu un prieten despre asta. Sincer, pentru ce vă simțiți recunoscător? Sigur aveți o mulțime de lucruri. Și asta o să vă poarte instant către amintirea acelor clipe minunate și atunci o să vă simțiți recunoscător și fericit instantaneu! Hai că nu-i greu, nu? Vacanța de acum doi ani, când ea v-a acceptat cererea în căsătorie sau când s-a născut primul copil... completați voi mai departe.

Program de slăbit şi sănătate - 136BPM.ro 

Vrei să slăbeşti de acasă, dar în acelaşi timp să ai propriul tău antrenor de fitness şi de nutriţie? Vrei să nu mai pierzi timpul cu drumul până la sală şi să eviţi privirile şi sfaturile deranjante ale celor care se cred experţi? Cu o gândire altfel, deosebită faţă de celelalte proiecte de gen, 136BPM.ro este o platformă de sport dedicată celor preocupaţi de frumos şi sănătate. Acest program de slăbit şi sănătate pentru acasă conţine informaţii de interes pentru cei care sunt preocupaţi de propriul aspect şi de antrenamente personalizate, variate, eficiente şi moderne. Programul de slăbit şi sănătate pentru acasă vizează în primul rând dezvoltarea personală prin sport, se adresează tuturor categoriile de vârstă şi este un prieten fidel şi de încredere, dar totodată şi un antrenor serios şi riguros, la doar un click distanţă în orice colţ al lumii!

Text: Mihaela Moldoveanu